inapoi in exil

Km 99: “Intoarcere la Autobaza Ferentari”

2189km — Sun, 09 May 2010 19:00:38 +0000

… o sa fie titlul romanului meu de debut, cand voi apuca sa il scriu. Pana atunci, imi anunt intoarcerea aici, dupa o absenta nemeritata si egoista.

Acasa.

PS Azi mi-am castigat prima licitatie pe eBay.

Fagaras

Km 98: Sunt lipsit de cuvinte

2189km — Thu, 25 Mar 2010 19:01:16 +0000

… in fata unei asemenea frumuseti.

Km 97: Trei cu Tiberium

2189km — Sun, 14 Mar 2010 23:32:14 +0000

Cand mi-am prezentat jocurile preferate, m-a cam durut sufletul sa nu includ in top 10 macar un joc din seria Command and Conquer. Jocurile si povestea C&C imi sunt foarte dragi, motiv pentru care saptamana asta e deosebita pentru mine (ma rog, pe langa faptul ca am o tona de proiecte si mai trebuie sa si ajung acasa ). Dar inainte sa va spun de ce, cred ca ar fi cazul sa ii initiez si pe necunoscatori in lumea C&C.

Pe scurt, Command and Conquer e o serie de jocuri de strategie care se petrec in viitorul mai mult sau mai putin apropiat, intr-o lume invadata de o substanta stranie, de origine extraterestra, numita Tiberium. Fratia NOD, o factiune terorista cu un fundament ezoteric si un interes fatis in tehnologii dubioase (androizi, AI, arme energetice), incearca sa manipuleze lumea cu ajutorul Tiberiumului si a proprietatilor sale stranii; seful NOD, Kane, este un tip lipsit de scrupule, cu origini misterioase (ahem cough Cain si Abel ahem cough). Impotriva lor se ridica o forta militara multinationala, succesoare a ONU, numita Global Defense Iniative sau GDI, care se bazeaza pe tehnologie militara avansata, dar bazata pe modele familiare din prezent (tancuri, transportoare blindate), condimentate cu ceva arsenal futurist (tancuri cu picioare! lasere in spatiu! bang-bang, boom!). GDI (cei buni, cum ar veni) si NOD (cei rai, dar jucatorul e pus si in pielea lor) sunt prinsi intr-o lupta pentru controlul a ceea ce mai ramane din Pamant dupa infestarea cu Tiberium, insa, de-a lungul deceniilor, ambele tabere va trebui sa faca fata si altor pericole…

Si acum, trei chestii interesante care leaga saptamana asta de C&C:

Finalul povestii C&C

Primul joc C&C, denumit retroactiv Tiberian Dawn, a fost lansat in 1995 de studioul Westwood, care crease primul RTS adevarat din istorie: Dune 2. Dupa un prequel de care sunt sigur ca ati auzit, Red Alert, in 1998 s-a lansat partea a doua povestii, Tiberian Sun, care, din nou, sunt sigur ca va este familiar. A urmat un expansion pack, Firestorm, apoi o continuare pentru Red Alert (RA II, evident), apoi… Dezvoltarea jocurilor C&C a cam luat-o pe aratura. In 2006 insa, fanii au fost luati prin surprindere de anuntul unui al treilea joc C&C. Toata lumea a presupus ca acesta avea sa fie epilogul mult asteptat, pe care fanii l-au numit, in onoarea traditiei, Tiberian Twilight. N-a fost sa fie; EA (challenge everything, my ass!) au vrut sa mai stoarca un pic din renumele seriei, asa ca jocul al treilea, numit de fapt Tiberian Wars (de parca precedentele nu fusesera despre razboi?) nu a fost sa fie ultimul.

Suntem in 2010. Martie 2010. In sfarsit, la 15 ani dupa Tiberian Dawn, ne vom putea bucura de finalul povestii, pentru ca pe 16 martie se lanseaza Tiberian Twilight. Adevaratul. Yay!

Jocuri gratis!

Va vine sa credeti sau nu, EA e dispusa sa dea ceva pe moca! Va invit si va recomand cat se poate de calduros sa mergeti pe siteul C&C Classic, de unde puteti descarca atat Tiberian Dawn, cat si Tiberian Sun (+Firestorm). Jocuri istorice, inca foarte distractive, cu un aer deja distins, fiindca RTSurile sunt ca vinurile: le creste valoarea peste ani. (Tot acolo gasiti si primul Red Alert. Da, tot gratis) Merita macar pentru sentimentul de nostalgie de a te reintalni cu jocuri din copilarie. (Cel putin pentru mine astea au fost dintre jocurile formatoare ale copilariei.)

Tiberiumul, facut celebru de…

Daca v-as spune ca un anumit artist pop, foarte celebru si la moda, face referire la Tiberium in cel mai nou videoclip, nu cred ca v-ar fi greu sa va dati seama cine. Daca va este greu, atunci rusine!

Referiri la Star Wars, Dune si C&C? Holy shit!

Km 96: It’s German for “The Bart, The”

2189km — Fri, 12 Mar 2010 00:50:24 +0000

6 lire pentru sezonul 5 din The Simpsons = cea mai buna afacere posibila. In onoarea acestei tranzactii, va las cu screenshoturi intamplatoare din episoadele pe care le-am (re)vazut.

S05E04: Rosebud

Muuuuuuuult mai multe, dupa salt (merita!).

S05E04: Rosebud

S05E05: Treehouse of Horror IV (Doamne, imaginea asta chiar e infricosatoare!)

S05E05: Treehouse of Horror IV

S05E06: Bart's Inner Child (sper ca va prindeti de gluma)

S05E07: Bart's Inner Child

S05E08: Boy Scoutz'n the Hood

S05E14: Lisa vs. Malibu Stacy

S05E15: Deep Space Homer

S05E15: Deep Space Homer (observati-l pe tipul prins intre rotile masinii)

S05E15: Deep Space Homer

Km 95: Exit Through the Gift Shop, again

2189km — Sat, 06 Mar 2010 23:47:21 +0000

Banksy was… he was… he was… he was… he IS… he is… he is like… like… like… I like him.

Thierry Guetta (aka Mr. Brainwash)

Nu pot sa neg ca am tinut in suflet speranta oarba ca Banksy o sa se strecoare in sala la premiera filmului sau (?) in orasul unde a crescut. Si, pana la urma, as putea sa ma laud ca am stat langa “el”: Dupa ce ultimul intarziat a intrat in sala arhiplina, directoarea cinematografului a zis ironic “Si acum ca a venit domnul Banksy, putem incepe…”, aratand la intamplare spre spatele salii. Intarziatul, care se asezase chiar langa mine (da, ultimul loc gol era langa mine ), statea in picioare ca sa isi dea jos haina. Surprins de privirile tuturor celor care nu intelesesera gluma directoarei (sau poate care sperau ca mine), tipul si-a asumat rolul de Banksy si a facut cu mana, zambind. S-a asezat apoi pe scaun si mi-a zis: “Is this Jackass 3? Cause that’s what I paid to see!”

Am pus mai sus un semn de intrebare langa afirmatia ca filmul i-ar apartine lui Banksy, si asta pentru ca, sincer, e greu de spus daca filmul apartine cuiva personal. De altfel, nici nu este mentinonat vreun regizor la sfarsit. Bineinteles ca filmul e facut de cineva, dar daca v-as spune de cine, v-as strica placerea povestii.

Stai, cum vine asta? Pai s-o spun din start: asta nu e doar un film, asta e un meta-film. Adica, este in aceeasi masura o poveste redata in imagini cat este o relatare a modului in care povestea a fost redata in imagini. De-asta e greu de spus cine e regizorul: o parte din poveste se refera chiar la identitatea lui.

Am mintit cand am zis ca filmul nu e al nimani, fiindca este, fara indoiala, filmul miscarii de arta stradala. Arta stradala este un curent cultural mai fragil si mai efemer decat oricare altele, pentru ca operele sale ajung inevitabl sa fie distruse foarte repede – in numele legii, bineinteles. De aceea, Exit… este considerat de Banksy si de ceilalti artisti din jurul lui ca o marturie esentiala despre munca din spatele artei, lucru subliniat adesea in film. Pacat ca regizorul nu vrea sa inteleaga asta… si iar ajungem la regizor

Hai sa uitam de film putin si sa ne concentram pe arta. Ca documentar despre arta stradala, Exit… priveste artistii si munca lor cu afectiune si entuziasm – ascultati doar melodia de mai sus, care ruleaza pe genericele de inceput si sfarsit ale filmului. Artistul stradal, prin exponenti ca Banksy, Shepard Fairey sau Invader, apare ca un om in primul rand, un om cu o idee, in al doilea rand, si un aventurier care sfideaza pericolele de-abia in ultimul rand. Sa fii artist stradal nu inseamna sa arunci cu idei pe pereti, inseamna sa muncesti si sa risti ca sa demonstrezi ca o idee merita sa fie pusa pe pereti. In esenta, asta e discutia eterna pe tema “Ce e arta?”.

Arta? De la stanga la drepta: Banksy, Shepard Fairey, Invader, Mr. Brainwash

Unii, insa, nu inteleg asta. Un anumit “artist”, a carui identitate nu o voi divulga, apare spre sfarsitul filmului si calca pe spinarea celor dinainte lui pentru a ajunge in varf. De ce sa stai ani de zile lucrand la ideile tale, dezvoltandu-ti identitatea artistica si cizelandu-ti stilul vizual, cand poti sa sari direct in lumea expozitiilor oficiale cu vizitatori de la Hollywood, a vanzarilor de milioane de dolari, a contractelor de design pentru albume de superstaruri apuse? Filmul, deci, se termina pe o nota nu tocmai sumbra, insa putin dezamagita, Banksy exprimandu-si frustrarea cu privire la “progresul” unor contemporani de-ai sai – intr-un fel, asta ar putea fi momentul decaderii intregii miscari artistice, iar verdictul lui Banksy e caustic si elocvent: “Va spun ceva, de acum inainte nu am sa mai invat pe nimeni sa faca expozitii.” … Si totusi, dupa ultimul cadru cu eroul necunoscut (credeati ca Banksy isi dezvaluie identitatea?), tot iti vine sa razi.

I went to the toilet, changed my jacket and my hat, and then I hopped onto the Indiana Jones Train. After that, I tried calling Thierry, but he didn’t answer. I was worried… so I went on Pirates of the Carribbean.

Banksy, despre cum a scapat de garzile lui Mickey Mouse

Ah, si de cate rasete ai parte pana atunci! Fie ca e vorba de limbajul stricat al unui emigrant frantuz in LA, de aventurile deloc dragalase ale lui Banksy si Thierry in Disneyland, de reactia trecatorilor la instalatiile londoneze ale lui Banksy sau de elefantul lui invizibil, filmul e o comedie extraordinara – poate si pentru ca totul e absolut real. Hiper-real, daca stai sa te gandesti putin. Cea mai amuzanta parte pentru mine a fost sa rad ca prostul, singurul din toata sala, atunci cand, timp de cateva secunde, unul din artistii mei muzicali preferati a aparut absolut intamplator pe ecran… proband haine intr-o oglinda. Fantastic.

Multa vorba, multa. Banksy m-ar fi batut pentru asta, poantele lui sunt imediate si concise. O sa inchei spunand ca filmul mi s-a parut excelent, unul din cele mai distractive documentare din ultimii ani (poate doar King of Kong sa se apropie); a fost, evident, o placere in plus sa il vad in orasul lui Banksy, chiar daca omul insusi nu s-a aratat (din cate stim noi, muritorii de rand).

O sa fiu subiectiv si o sa ii ridic nota cu un punct, asa ca 10/10 de la mine.

*nota: toate citatele din film sunt aproximative, nu mi le-am notat nicaieri.

Km 94: Hot Chip – mai pe larg

2189km — Thu, 25 Feb 2010 00:18:56 +0000

Va promiteam ieri ca am sa notez in jurnal niste impresii mai detaliate despre concertul Hot Chip.

Poza asta spune totul despre concertul de aseara. TOTUL!

In primul rand, o sa o spun ca sa se stie: avem deja piesa verii. E urmatorul single de pe noul album Hot Chip (cel putin asa au zis aseara), se numeste I Feel Better si este… hm, cum sa o descriu? Sincer, ma duce imediat cu gandul la discotecile autohtone, mai ales cele de la mare si cred sincer ca, daca o promveaza cineva in Romania, o sa ajunga acolo (in discotecile de pe litoral, adica). De fapt, asta e si motivul (vai, ce superficial!) pentru care spun ca e o pretendenta serioasa la titlul de piesa verii, fie ea, fie o alta piesa de pe albumul One Life Stand: We Have Love. I Feel Better, in varianta de pe album, sugereaza o energie tocmai buna de dans, dar in varianta live energia asta latenta este cu adevarat pusa in valoare de formatie, asa ca sa asteptam poate un remix mai apropiat de sunetul live. Cat de energic suna piesa live? Pai… am dansat pana si eu. Gata, cred ca v-am convins.

Acestea ziind fise, sa ne intoarcem putin la formatia care a cantat in deschidere, despre care am aflat ulterior ca se numeste casiokids. Norvegienii (aveau un steag lipit pe un sintetizator) erau foarte dornici sa incerce cat mai multe instrumente cu putinta, dupa cum v-am povestit aseara. Nu am inteles o vorba din ce au zis – normal, doar au cantat pe norvegiana! – insa m-a impresionat stilul lor foarte agil si dezinvolt de a schimba formatia chiar si in timpul pieselor. Va dati seama ca o schimbare de oameni implica si o schimbare de sunet, asa ca era chiar amuzant sa auzi cum un singur cantec este dus in doua-trei directii diferite in doar cateva minute. Totusi, ca opening act, as zice ca Chairlift, cei care au deschis pentru Phoenix, au fost net superiori.

Acum, sa trecem la Hot Chip. Au inceput cu Boy from School, piesa mea preferata din repertoriul lor, pe care sincer nu ma asteptam sa o aud asa de devreme. Au insistat pe partea de ritm, au cam eliminat portiunile melodice, melancolice care dau consistenta cantecului pe album, insa per total a fost o interpretare buna. Nu atat de buna pe cat asteptam de la piesa mea preferata, dar okay pana la urma. Au trecut apoi fara oprire la Hand Me Down Your Love de pe noul album, pe care au incheiat-o (soc!) cu o bucatica la pian din melodia de generic de la Twin Peaks. Uau, jizz in my pants! (Metaforic vorbind.) Au continuat cu One Pure Thought, o preferata a publicului de pe al treilea album; a sunat excelent, rifful de chitara s-a legat surprinzator de bine de ritmul electronic, insa partea cea mai interesanta (si nostima, dupa cum puteti vedea in clipul de mai sus) a fost folosirea unor instrumente mai neconventionale.

A urmat o selectie foarte consistenta din cantecele de pe album – cam toate, de fapt. Au lipsit vreo doua piese, printre care, in mod dezamagitor, Slush, fata de care am o legatura sentimentala. Dupa cum am spus, I Feel Better a sunat extrem de bine, foarte energica; a pus publicul in miscare aproape la fel de tare ca hiturile mai vechi. Ca tot vorbim de lup, printre atatea piese noi, au gasit de cuviinta sa cante si Over and Over, care a innebunit pur si simplu publicul. Dans, sarituri, fluieraturi, tipete – tot tacamul. Si, evident, toata lumea a inceput sa tipe K-I-S-S-I-N-G-S-E-X-I-N-G-C-A-S-I-O etc. Sublim. Membrii Hot Chip nu s-au sfiit nici ei sa cante cu schimbul la multimea de sintetizatoare din dotare, plus ca au avut nu mai putin de patru solisti.

Prea mult text!!! Pe scurt: un concert excelent, incredibil de energic si distractiv, cred ca prima data cand am fost la ceea ce poate fi numita o discoteca live. De fapt, tocmai de-asta mi-ar face maaaare placere sa vina Hot Chip la Bestfest anul asta, ca sa arate si romanului mare amator de [introduceti gen de muzica electronica de care sunteti disperati] ca nu toata muzica electronica trebuie sa fie super-hiper-ultra-repetitiva, mult prea serioasa, mult prea putin melodica si ca electronic nu inseamna doar ce iese din mana DJului, ci poate fi cantat si live. Ar cam fi nevoie de o asemenea lectie.

Ca de obicei, astept injuraturile Dvs.

Km 93: Hot Chip – scurte impresii

2189km — Tue, 23 Feb 2010 23:54:13 +0000

Hot Chip

Tocmai am venit de la concertul Hot Chip. Ma intrebati cum a fost? Pai, sa vedem:

in deschidere a cantat o formatie norvegiana unde absolut toti membrii au schimbat instrumentele dupa piese sau chiar in timpul lor; fiecare membru a cantat la fiecare instrument pana la urma (mai putin bateristul);
Hot Chip au cantat o parte din melodia de generic de la Twin Peaks;
era sa fiu strivit de multimea care sarea ca nebuna la Over and Over;
mi-a cazut memoria din aparatul foto de la atata zbenguiala la Ready for the Floor;
tot la Ready for the Floor, am inceput sa nu-mi mai simt picioarele; noroc ca a fost ultima piesa de la bis.

Normal ca a fost superb!

La o beuture

Maine, o descriere mai pe larg, plus poze (gasiti cateva pe flickr, link in dreapta), plus filmulete.

Km 92: Phoenix cu intarziere

2189km — Tue, 23 Feb 2010 00:58:52 +0000

…4 luni intarziere, mai exact. Nu stiu de ce, dar nu am reusit pana acum sa va arat cum a fost la concertul Phoenix din octombrie (desi curiosii puteau sa inspecteze pozele de pe linkul de flickr din dreapta). Imi pare rau ca sunetul e oribil, iar filmarea cam aiurea, dar va puteti face macar o idee.

Maine sper sa am materiale video noi de incarcat

Km 91: Exit through the Gift Shop

2189km — Mon, 22 Feb 2010 00:53:28 +0000

Filmul lui/despre Banksy, Exit through the Gift Shop, o sa aiba premiera la Bristol vineri, 5 martie, la ora 18:10.

Filmul lui Banksy. Premiera. In orasul lui Banksy.

…

Concluzie: Trebuie sa fotografiez toate persoanele din sala, poate-poate il prind pe ilustrul necunoscut

Km 90: You can do no wrong

2189km — Sun, 21 Feb 2010 01:21:52 +0000

… in my eyes.

That’s why your mistakes are a magnet to my compass.

Yes, I know I broke two of my internal rules for this diary, but you know what they say: Screw the rules, I have green hair.