Thriller frantuzesc, tenta hitchcockiana, tensiune, comic, interpretari bune, poate putin cam sterse (actorul principal nu-i Cary Grant, dar cine altcineva e?), final un pic prea incarcat de expozitiune, dar, per total, un film bun, de vazut.
Ma enerveaza de obicei intrebarea “Ce invatam noi din filmul asta?”. In seara asta, insa, am invatat si eu ceva.
Ca sunt unele lucruri pentru care merita sa astepti oricat.
Intr-o scena din film, chiar dupa ce ne delectam cu vocea lui Jeff Buckley, apar doua cuvinte-cheie: “concert” si “Olympia”. Desi nu era vorba de Buckley (nu stric surpriza identitatii artistului), inevitabil am fost dus cu gandul la un album primit de la cineva drag. Foarte, foarte drag.
…
of, gata, ma duc sa visez.
1 comentariu
7 octombrie 2009 la 17:31
Ah, am uitat sa precizez: prima data cand am baut (alcool) la cinema