Km 86: The Box (2)

The Box (2)

“I heard he wrote you a song/But so what/Some guy wrote 69/And one just ain’t enough.” (am auzit versurile astea cand ieseam din sala de cinema; cine se prinde primeste o bere )

Km 85: The Handshaking Lemma

Azi mi s-au intamplat chestii in perechi:

• doua episoade din Lost
• doua realitati paralele in acelasi Lost (un caz de indeterminism fizic)
• apropo, la primul curs, am discutat despre indeterminismul matematic
• doua fenomene meteorologice am traversat in doar 10 minute, in drum spre scoala: o ploaie marunta si rece, urmata de o ninsoare cu fulgi uriasi
• doua cursuri am avut azi
• intre ele, am avut doua ore in care sa ma delectez cu ce nu apucasem sa vad din Lost
• doua pachete/colete mi-au sosit prin posta

As putea continua sa vad dublu peste tot in jur, dar o sa trag linie aici – fara sa adun.

Km 84: Lista e in eter

Cica am terminat de compilat lista listelor, cea cu preferintele mele din toate timpurile. Asta.

Altceva? Atat.

Km 83: Chernobyl Green

Ieri, am:

• vazut Marte stralucitor langa luna plina
• jucat un “tzaca” pe multipli de 3 si 7
• baut o gramada dintr-un cocktail de un verde radioactiv, cu ocazia sus-numitului joc
• invatat cum sa injur pe vietnameza
• uitat intre timp cum sa injur pe vietnameza
• ajuns la camin dis-de-dimineata, pe un frig incredibil
• vazut cum ninge cu fulgi sferici, ca un fel de micro-grindina, si cum se depun respectivii fulgi pe asfalt, ca si cum cineva ar fi varsat sare pe jos

Azi am:

• oprit ceasul sa sune abia la 10:30
• fost prin centru in cautare de obiecte de pe o lista scrisa de cateva zile
• gasit prea putine dintre respectivele obiecte
• admirat un Ferrari atat de mult, incat aproape am uitat sa ii fac poza
• facut niste poze.

Coduri secrete, pesemne.

Banksy pe toate drumurile.

Unde dai si unde Banksy...

In fata spitalului, daca va vine sa credeti.

Ca tot vine Olimpiada.

Da, da.

Poetry in motion.

Cum putea sa se auda!!!

Km 82: Instantanee ale bucuriei

Sau mini-bucurii, le-as putea numi. Sunt acele mici artefacte materiale care iti dau o stare de… daca as fi hot, i-as zice beatitudine primara . Adica, te uiti la un amalgam de plastic, hartie si metal si iti vine sa zambesti. Si nu e vorba doar de bucuria mea, o, nu! Astazi imprastiem bucuria!

Am bagat mana in buzunar si am scos exact cat aveam nevoie pentru autobuz!

Inceputurile unei colectii de muzica. A noastra.

O bucurie tripla pentru Elbu! (Din pacate, manusile nu se mai vand.)

Un magazin de media a dat faliment. Necazul unora, bucuria altora. A fanilor The Simpsons, mai ales!

La Sainsbury's am gasit miere romaneasca! "Sourced from the regions around the Carpathian Mountains." Nu, zau?

In sfarsit, mi-au venit timbrele pe care le-am comandat saptamana trecuta!

Cand am vazut timbrele, m-am gandit automat la asta.

Km 81: Restante la cinema

De cand mi-am intocmit topul personal pentru anul 2009, am mai acoperit cateva lacune in lista de filme de vazut pe anul trecut – unele pesemne ca ar fi prins topul, altele nu. Iata, deci, ce filme am vazut in ianuarie 2010:

Up in the Air, regia Jason Reitman

O drama-comedie ca in Vechiul Hollywood, unde scenariul, nu regia, era rege. Spun asta pentru ca scenariul este extraordinar de slefuit, tonul si viteza povestii sunt perfecte, dialogul este suficient de incarcat incat sa-ti puna la treaba atentia, dar suficient de relaxat incat sa nu te plictiseasca. George Clooney isi joaca perfect rolul de semi-mizantrop pragmatic care nu cunoaste dorul de casa. Poate ca mesajul filmului este cam evident si un pic prea melodramatic, dar chiar si asta se potriveste cu ideea unui scenariu scris parca de maestrii Hollywoodului anilor ‘40-’50. 9/10 de la mine. (Mai multe o sa discut cu ocazia unui viitor articol despre pariurile la Oscar.)

Inglourious Basterds, regia Quentin Tarantino

Acum vreun an si jumatate, cand am citit scenariul de la Basterds aparut pe net, am fost impresionat in general de poveste, dar m-a deranjat cumplit ultima replica (nu va stric surpriza), pentru ca mi s-a parut culmea arogantei unui tip si asa arogant. Vazand filmul, insa, trebuie sa-i dau dreptate: Basterds e poate cea mai mare realizare cinematografica a lui Tarantino. Desi nu e la fel de memorabil ca Pulp Fiction, filmul da dovada unui regizor mai matur, care stie sa se joace mai bine cu influentele sale eclectice. Si cand spun eclectice… sa vedem, incepand de la coloana sonora care sare de la muzica de film italian din anii ‘70 la muzica de cafenea din anii ‘40 la David Bowie (!), trecand prin variatia tematica de la film de razbunare la comedie neagra, de la drama de razboi la thriller, si ajungand la referintele subtile la arta cinematografica (replica Shoshannei despre cum ii trateaza francezii pe regizori cred ca a ridicat sala in picioare la Cannes), in ansamblu, un amestec eterogen pe care numai Tarantino il poate lega intr-un film de actiune cu mult umor si mult mai mult stil. Superb. 10/10. (Din nou, sansele la Oscar le voi discuta in alt articol.)

Sherlock Holmes, regia Guy Ritchie

Film cu supereroi+secol XIX cu tendinte steampunk? Uau, normal ca vreau sa il vad! Un fel de Iron Man 1.5, cu Robert Downey Jr. pus iar in rolul supereroului (nu-mi spuneti ca Holmes cel din film e erou obsinuit!) atat de neplacut ca personalitate incat e adorat de toata lumea. Jude Law se descurca de minune in rol de sidekick si chiar il eclipseaza pe Downey in mai toate scenele in care sunt impreuna – pesemne ca accentul englezesc fortat ii mai fura lui Downey din carisma. Rachel McAdams nu mi s-a parut prea convingatoare, insa interactiunea ei cu Holmes e suficient de originala si de neprevazuta – cumva asemanatoare cu Pepper Potts din Iron Man (imi pare rau ca tot apelez la comparatia cu filmul ala, dar e evidenta). In ansamblu, un film lejer, care dilueaza intrucatva personajul lui Holmes, dar ramane antrenant pana la final multumita naratiunii destepte. Ma bucur enorm ca filmul a avut incasari mari in ciuda lansarii intr-o perioada net dominata de Avatar, pentru ca asta garanteaza un sequel cu Moriarty, asa cum ne-a promis sfarstiul filmului. Ma intreb cine o sa-l joace… 8/10 de la subsemnatul.

Whip It, regia Drew Barrimore

Un film foarte lejer, dar suficient de amuzant si axat pe un sport cel putin straniu – derby pe patine cu rotile. What? In fine, Ellen Page parca joaca acelasi personaj din Juno, dar nu ma supar, pentru ca e carismatica, iar scenariul te face sa-ti pese de ea. Umorul e in general proaspat si neasteptat, dar mesajul moral al filmului mi s-a parut cel putin dubios. Filmul primeste insa puncte subiective in plus multumita cadrului de vizionare si companiei selecte. Deci, 7,5/10 sa fie. (Ma intreb de cand nu am mai scris virgula zecimala in loc de punct.)

The Lovely Bones, regia Peter Jackson

Aoleu, de unde sa incepem? Filmul asta e “a mess” cum ar spune vecinii mei. Jackson avea de ales o directie tematica pentru filmul sau despre o fata violata si ucisa care isi priveste familia din rai, si, nefiind hotarat, le-a ales pe toate. Ca atare, filmul nu stie cand e amuzant, cand e serios, cand e sinistru, cand e tensionat… Nu prea a ajuns sa-mi pese de fata si de calatoria ei in lumea de dincolo, nu prea a ajuns sa-mi pese de tragedia parintilor (Mark Wahlberg, invata sa joci, te rog), nu prea a ajuns sa-mi pese de criminal si de soarta lui etc. Singurul fir narativ care mi-a captat cat de cat interesul a fost cel al surorii fetei, care incearca sa faca pe detectiva. In rest, povestile sunt atat de diluate si de lipsite de o focalizare clara, incat nu am putut sa ma simt atasat emotional de ele. In plus, efectele speciale din care au construit imaginea Raiului vazut prin ochii unei fete de 12 ani, desi tehnic impresionante, mi s-au parut de o dulcegaraie enervanta, ca o cutie de bomboane de ciocolata romanesti ieftine. Cam bleah filmul din punctul meu de vedere. 5,5/10, sa zicem.

Km 80: Horchata

Mentionez ca nu am baut niciodata horchata.

In fine.

Intorcandu-ma astazi “acasa”, am descoperit in dulapiorul de posta, in dreptul literei O, imaginea familiara a biletului colorat. Numai ca acum nu era verde sau rosu, ci galben.

Biletul galben.

Imi dau acum seama ca nu am scris niciodata in jurnal despre asta: cand primim un pachet sau o scrisoare privata, el/ea este pus/a deoparte, iar prezenta sa ne este anuntata cu un astfel de biletel. Apoi, intre 3 si 6, putem sa batem frumos la usa administratorei (foarte de treaba, de altfel) si sa ne revendicam posta. Pierdem biletul colorat, castigam… ceva.

Intrebarea e: ce pachet sa imi fi venit? Nu asteptam nimic anume. Hmmmm…

Pe la 5 dupa-amiaza (seara?), am facut cunostinta cu pachetul.

Pachetul.

“Optical media”, zici? Hmmmm la patrat…

Awww... Si nu ma refer la fata tipei!

Deci, colectia *noastra* de muzica a primit azi doi membri noi!

Da, doi, pentru ca azi m-am plimbat si eu prin magazine de muzica. Le simteam dorul, sincer sa fiu. In Romania sunt mult prea rare. Supermagazinele media gen Diverta sunt prea diluate si au o atmosfera prea eterogena – nu simti ca esti intr-un mediu cultural, ci intr-unul comercial. In schimb, cand intru in Fopp sau in Rise, ma simt inconjurat de muzica si filme si carti in primul rand, si abia apoi de preturi sau de dorinta de a cheltui bani.

In fine, ceea ce vreau sa spun este ca (gasp!) imi place sa fac ceea ce altii ar numi shopping – dar in magazinele de muzica, n.b.! Atat de mult imi place, de altfel, incat mi-e rusine sa spun ca am facut si poze. Dinauntrul si dinafara vitrinelor.

Dar mai intai sa nu uit sa ii multumesc calduros binefacatoarei mele si sa ii zic: stiu.

Pe langa Foppul fara sot. (Ca tot e 15 ianuarie.)

Pitchfork, ei?

Vinil, ei?

Conspiratii, ei?

Filmul care m-a convins sa nu ma mai apropii VREODATA de foarfece.

Poza facuta cu ore bune inainte sa primesc pachetul.

Km 79: Wait for the season to come back to me

In ultimele 24 de ore s-a pus pe nins, iar eu m-am pus pe munca.

Brandon Tower printre crengi.

O cladire. Na.

Copacul si oglinda.

Oglinda si copacul.

Oglinda si oglinda si oglinda si oglinda...

Vedeti bulgarele pe care l-a aruncat tipul ala?

Royal Fort.

Un scaun.

De luni de zile vreau sa fac o poza lazeii asteia.

Nu mai zic ce e asta.

Si nici asta.

Si nici asta.

Nici macar asta!

Km 78: Up in the Air

Keep calm and carry on.

Nori, nori, nori peste Europa. => Nu am vazut nimic in afara de niste varfuri de Carpati prin tara de bastina.

Sunt atat de batut in cap incat am crezut initial ca sfera din spate e Luna. Nu era.

Bucegii. Cred.

Cariera de la Lespezi. Cred.

Piatra Craiului, Leaota si Bucegii. Cred.

O padure-Tiranosaur prin Cehia. Ai naibii cehi! Oare deasupra Cehiei eram?

Cand am ajuns deasupra Londrei, am mers in cerc ceva timp ca sa nimerim aeroportul. Avionul abia atingea cu burta stratul de nori, si simteam in mine tensiunea asteptarii. “Hai, bre, odata, treci prin norii aia sau ce?” Pana la urma, am inceput sa coboram prin nori. Alb perfect in jur, ceata cea mai cea, parca am fi coborat in transeele unui razboi cu perne. Norii incep sa se rareasca, se vede lumina si…

Uau, la asta nu ma asteptam. Am coborat sub stratul de nori, dar sub noi era altul. Era un fel de sandvis nori albi – cer albastru – nori albi. Pacat ca nu am putut sa fac poze, era straniu sa vezi marea albastru unindu-se cu DOUA mari albe la orizont.

Deasupra Angliei, un elicopter militar negru si dubios (un Black Hawk? sau poate ceva stealth?).

Zici ca e posterul la Up in the Air. Hei, asta-i titlul articolului!

In rest, la aeroport a fost okay. Am avut noroc sa imi fie acceptat biletul de intors pe tren (valabil o luna, incepand cu 12 decembrie. dodged a bullet there.), am avut timp berechet sa prind trenul spre Bristol. Anglia e inca sub zapada, sud-vestul mai mult ca Londra si sud-estul. In Bristol, m-am ajustat din reflex la traseele obsinuite. Autobuzul 8 (nu 9!), ma opresc la Victoria Square, imi tarasc bagajul (au lipit bilet cu Heavy pe el la aeroport!) prin cimitir pana la camin si acolo… surpriza! Nu imi merge cartela de acces. Bafta pe mine, ca am prins pe cineva care intra si mi-a dat drumul. Camera de camin racoroasa, dar ma asteptam sincer sa fie mult mai rece. Laptopul la loc, ibricul pornit. Incepe sa ninga.

Mai tarziu, intalnire pentru cursul de HiTec Enterprise – avem mai putin de o zi sa terminam proiectul. In 3-4 ore facem mai putin decat ma asteptam. Afara e un frig incredibil, parca incearca sa-mi manance plamanii pe dinauntru. Sainsbury’s sa imi iau niste cereale de am vazut in reclama la MTV Two. Bune, dar cam dezagregate.

Am adormit fara sa vreau la zece si ceva.

M-am intors.

Km 77: It’s hard to make the good things last

Stiu ca atunci cand o sa realizez* ca sunt prea departe sa ma pot intoarce acasa cand vreau, o sa ma loveasca o panica oribila.

Nu vreau sa devin melodramatic si patetic** in articolul asta, desi am toate motivele*** sa fiu.

Cea mai frumoasa muzica din lume. E dor.

*stiu ca pe limba romana nu inseamna acelasi lucru ca pe engleza, dar aici se potriveste (vezi cantecul)

**aici chiar nu inseamna acelasi lucru ca pe engleza

***4 luni de motive

Km 76: I’m stuck in the TARDIS

Oh, boy…

Asta ar fi trebuit sa fie postarea in care imi luam ramas bun de la Romania pentru vreo doua-trei luni de zile si va spuneam ca am sa revin cu impresii despre calatoria inspre Anglia inzapezita.

Doar ca Anglia nu m-a vrut inapoi. Cel putin, pentru moment.

Da, mi s-a anulat zborul din cauza vremii si trebuie sa plec abia marti de dimineata. Plusuri: ore pretioase in plus alaturi de scriitoarea mea preferata. Minusuri: trebuia sa lucram la un proiect de grup care trebuie predat miercuri. Daca privesc asa lucrurile, plusurile depasesc net minusurile. Si totusi, ma simt deprimat si ranit sa aflu cu 6 ore inainte ca nu zbor.

Km 75: Un an bun pentru… erm, corpuri

Uite asa, in prag de plecare, am hotarat sa imprumut fraiele blogului unui oaspete de seama. Nu stiu daca o sa fie singura persoana careia o sa-i dau voie sa imi mazgaleasca afectuos (sau nu) prin jurnal, dar mi se pare firesc sa fie prima. Si pentru ca tot suntem sub zodia topurilor de final de an, plus ca eu nu am nici cea mai vaga idee despre ce se intampla in domeniul de fata (rabdare, vedeti imediat despre ce e vorba), doamnelor si domnilor, fara alte amanari, va las in compania unei scriitoare mai bune ca mine. Scriitoarea mea preferata, de altfel.

(e vorba de blanche, pentru cine nu si-a dat seama. durr, era si greu. ah, si am “rupt” articolul pentru ca era giganorm si ocupa tot jurnalul.)

de la Blanche citire:

Pentru ca nu mai e mult pana cand New York Fashion Week da startul colectiilor de toamna-iarna 2010/2011 si pentru ca suntem la inceput de an, m-am gandit sa fac un top al colectiilor prezentate pe podiumuri in 2009. Criteriile mele se bazeaza pe creativitate si purtabilitate, dar si pe gust personal, evident. Topul va fi impartit in doua – voi incepe cu 5 colectii care m-au dat pe spate in colectia de toamna-iarna (puteti inca lua inspiratie din ele pentru lunile friguroase ramase: ianuarie, februarie); voi continua apoi cu alte 5 colectii din sezonul ce urmeaza (si, sincer, abia il astept), sezonul meu preferat: primavara-vara.

Sa purcedem, deci…

Km 74: Un an bun pentru ochi

Un top scris sub febra si sub graba de a ajunge la petrecerea de Revelion, asa ca… stiti voi: scurt si la obiect. In curand, un articol despre cursa pentru oscaruri si despre cele trei filme care momentan se bat pentru primul loc (doua din ele sunt in lista asta, pe unul nu l-am vazut). Alte filme notabile pentru care am sa fiu injurat ca nu le-am vazut: Inglorious Basterds, Moon (am adormit dupa prima jumatate de ora, dar nu din cauza filmului), Anvil! The Story of Anvil, Precious, White Ribbon, An Education etc. Scuzati aceste lipsuri, va rog.

Unu: A Serious Man

Recenzia mea aici. Cum sa-ti pierzi sufletul cautandu-l pe Dumnezeu, cum sa supravietuiesti intr-o lume guvernata de haos, cum sa scapi din paradoxul nemuritor “a fi sau a nu fi” – astea sunt dilemele celui care a incercat sa fie un om serios.

Doi: The Hurt Locker

Razboiul iti face rau. Razboiul ucide. Razboiul te face insa sa te simti bine. Concluzia: razboiul este un drog. Un film meditativ despre placerea animalica a pericolului, despre simtul inselator al datoriei si onoarei. Un film despre un om care nu sta doua clipe sa se gandeasca atunci cand dezamorseaza o bomba, dar caruia ii trebuie minute lungi de reflectie tacuta ca sa aleaga o cutie de cereale. Ce e cel mai interesant: e un film de razboi excelent, regizat de o femeie.

Trei: Amintiri din Epoca de Aur (versiunea europeana)

Recenzia mea aici. O colectie perfect echilibrata (spre deosebire de versiunile romanesti) de mituri din Romania comunista. Placerea rasului ascunde durerea unei lumi oribile.

Patru: Avatar

Sa ignoram un pic 3Dul (desi cred ca e primul film 3D unde tehnica e folosita subtil si cu gust). Sa ignoram un pic povestea plina de clisee.  De fapt, hai sa nu le ignoram. E un film de James Cameron, ce naiba, toate sunt la fel: poveste previzibila dar bine slefuita, personaje cliseu, dar memorabile, one-linere si, mai presus de toate, un fler vizual incredibil si o imbinare nemaintalnita a unor tehnologii revolutionare in procesul de realizare a filmului. Are dreptate: e Regele Lumii.

Cinci: District 9

Un SF atat de realist si, inevitabil, atat de tragic. Serios, cred ca e singurul film de anul asta la care imi venea sa plang la final. E o realizare uriasa pentru un regizor atat de mic.

Sase: In the Loop

As asculta filmul asta la radio. Dialogul este… divin. In plus, te invata de ce politica din Romania este o balega flescaita in comparatie cu luptele de culise din lumea civilizata. Mai amuzant decat Amintiri din Epoca de Aur, dar cu o poveste oarecum nerelevanta in contextul politic mondial actual.

Sapte: Up/Fantastic Mr. Fox

Uau, nu imi vine sa cred. Un film de Pixar mi s-a parut mai putin reusit decat un alt film animat de anul asta. Recenzia mea la Mr. Fox aici. Totusi, Up castiga mult pentru primele 10 minute, care sunt formidabile – si formidabil de triste.

Noua: Star Trek

“Recenzia” mea aici. Cum sa faci un blockbuster fara sa iasa un rahat colorat gen Transformers 2. Prea mult lens flare, totusi. Sfat: daca va uitati cu iubita la Star Trek, aveti grija la sarmul lui Spock. V-am avertizat.

Zece: (500) Days of Summer

La un moment dat, personajul principal afla gusturile muzicale ale tipei de care ii place. Reactia lui: “Holy… shit…”. Too close to home.

Unsprezece: The Hangover

Comedia universal admirata, universal inteleasa, universal revazuta. Stie sa dozeze perfect umorul (pauze de ras? ce gluma buna!) si sa foloseasca sarmul aparte al fiecarui actor.

Doisprezece: Watchmen

Recenzia mea aici. Am zis ca nu se compara cu romanul. Am zis ca face greseli lamentabile. Dar… imi place. Atata tot.

Sper sa nu fi uitat ceva…

A, da. La multi ani!

Km 73: Un an bun pentru…

“Un an bun pentru ochi” vine maine, acum sunt in pauza de scris. Dar va las sa va reamintiti gusturile anului 2009.

Km 72: Un an bun pentru urechi

Stiu ca am multe restante, stiu ca am multe cereri, stiu ca am multe pe cap. Aproape de miezul noptii, am un chef sa astern pe hartie cantecele mele preferate de anul asta.

Unu: Daniel de Bat for Lashes

Stiu ca Edy o sa ma injure ca nu am schimbat locul unu cu locul doi. Stiu ca piesa urmatoare e mai: electrizanta, dansabila, distractiva, energetica, memorabila. Dar ma intreb: e mai frumoasa? Frumusete in tristete, frumuseste in lacrimi, si totusi frumusete.

Doi: 1901 de Phoenix

Am zis mai sus destule despre 1901. Mai zic doar ca am asteptat un concert intreg sa ajunga la piesa asta – nu de parca restul concertului ar fi fost plictisitor, nici vorba. Si mai zic ceva: repeat.

Trei: My Girls de Animal Collective

Ce se intampla cand artisti de avangarda se apuca sa cante pop (pentru reversul medaliei, vezi locul opt). Mai mult, un pop hipnotic. Uite ca a iesit bine.

Patru: Crying Lightning de Arctic Monkeys

De cand e la moda sa iti lasi parul lung? Ma rog… Deci Josh Homme plus Alex Turner egal love. Stai, nu. Ca restul albumului a fost aproximativ mediocru.

Cinci: Hearing Damage de Thom Yorke

Dovada suprema ca Satanei ii place sa lege muzica buna de filme proaste. Menestrelul alienarii se intoarce pentru o poezie minimalista care te pune in genunchi, iti asaza pistolul la tampla si iti cere sa plangi a disperare.

Sase: Ulysses de Franz Ferdinand

Cea mai frustranta melodie de anul asta, si asta pentru ca in decembrie anul trecut am ascultat o versiune neterminata decalata cu o singura secunda fata de varianta finala. Rezultatul: de fiecare data cand ascult Ulysses, simt o senzatie ciudata de frustrare muzicala, o nepotriveala, o mancarime pe care nu o pot scarpina. Si totusi, a fost incredibil sa o ascultam live la Bestfest.

Sapte: 11th Dimension de Julian Casablancas

Doamnelor si domnilor, salvatorul rockului secolului XXI… s-a trezit sa guste niste muzica electronica. Dulceata optzecista, vocea monumentala a lui Casablancas si versuri scoase dintr-un caleidoscop spart. Bravo.

Opt: Empire State of Mind de Jay-Z si Alicia Keys

Asa se scrie un imn, bai manelistilor.

Noua: Bad Romance de Lady Gaga

Dati-ma in judecata. E o melodie excelenta, cu un fundal electronic fantastic, si sincer mi se pare apogeul celui mai avangardist artist mainstream. Pe bune, piesa asta pare facuta special sa ilustreze cuvantul “avangarda” in dictionarele viitorului. (Cat despre videoclip: prea avangardist pentru gusturile mele. Finalul mai ales e cah.)

Zece: Dominos de The Big Pink

A inceput prin a ma scoate din sarite, dar a ajuns sa mi se strecoare prin ureche ca zaharul. Poftim?

Km 71: The Time Is Now

Ai numarat vreodata pana la 10.219.200? Nu e usor. Gandeste-te doar ca o sa ramai destul de repede fara degete pe care sa numeri. Si atunci ce te faci? Pai, poti sa incepi sa numeri avioane si perne si lacrimi si cesti si puncte la darts si bagaje si carti si lucruri noi si autobuze si filme inchiriate si flori de mac si teme si linii de cod si bilete de cinema si convorbiri transatlantice si prieteni vechi si pietre antice si luminite de Craciun si cadouri si bagaje iar si linii de cale ferata si turbulente peste Marea Nordului si fulgi de zapada si fulgi de zapada si iar fulgi mult prea multi de zapada si in final iti mai raman cateva mii din numaratoare si te intrebi daca poti sa le numeri in literele din postarea de pe blog.

Km 70: Imaginary Graffiti

Eu am venit in Romania cu bratele deschise, iar ea mi-a servit o portie de raceala – la pachet. Ah, de mult nu mai simtisem neplacerile bolii. Mersi, tarisoara!

Lasand gluma la o parte (?), m-am simtit rau zilele trecute, dar sper ca acum sunt suficient de “reabilitat”, pentru ca azi fac pasi inspre Capitala, unde am sa ma refugiez urmatoarele 36 de ore. Nu vreau ca Bucurestiul sa-mi iasa inainte cu paine si sare, ci macar cu privelisti mai putin sombre decat Targovistea.

Mai multe grafitiuri imaginare aici.

Trei.

Km 69: Filme ‘00 Top 10

La cererea telespectatorilor, si cu scuzele de rigoare fata de cei care au tot stat in asteptare, dupa cateva zile de raceala si acomodare la vechea tara, ne intoarcem la programul obisnuit. Mai exact, am sa completez topurile lasate de muuuult timp descoperite. Without further ado…

Filme. In mod interesant, topul 10 de la filme a devenit un top 11, pentru ca, intre timp, s-a strecurat ceva spre varful clasamentului. Asadar, Casino Royale coboara pe 11 ca sa ii faca loc, dar va ramane in top, ca nu vreau sa fiu rau cu Dl. Bond. Top 10 final este:

Locul 10 – There Will Be Blood, regia Paul Thomas Anderson (2007)

Probabil cea mai naucitoare interpretare actoriceasca a ultimilor 10 ani: Daniel Day Lewis in rolul lui Henry Plainview. O poveste monumentala despre sufletul american, de la fatada ipocrita a religiei la… fatada ipocrita a banului. Dar, mai presus de toate, o poveste despre destinul unui om prea mare pentru lumea din jurul lui, a la Citizen Kane.

Locul 9 – WALL-E, regia Andrew Stanton (2008)

Prima jumatate este poate cel mai bun film mut de la inventarea filmului vorbit incoace. A doua jumatate, desi mai generica, este o poveste de dragoste surprinzator de miscatoare. In plus, nimeni nu poate sa nege (nimeni am spus!) ca WALL-E este una din cele mai adorabile fiinte aparute vreodata pe ecran.

Locul 8 – El Laberinto del Fauno, regia Guillermo del Toro (2006)

Ador Alice in Tara Minunilor, asa ca nu-i de mirare ca aceasta versiune intunecata si politizata a povestii apare pe lista mea. E in aceeasi masura o poveste despre maturizare cat este un instantaneu al unui razboi sinistru (Razboiul Civil Spaniol). De fapt, ce mediu mai bun pentru sugerarea ororilor razboiului decat fantezia intunecata?

Locul 7 – Memento, regia Christopher Nolan (2001)

Un film care merge dincolo de smecheria superficiala care l-a facut memorabil (ce ironie!) si este, in adancul lui, povestea unui om invins de sine insusi. … Despre ce vorbeam? A, da. Un film care merge dincolo de smecheria superficiala care l-a facut memorabil (ce ironie!) si este, in adancul lui, povestea unui om invins de sine insusi. … Despre ce vorbeam? A, da. Un film care merge dincolo de smecheria superficiala care l-a facut memorabil (ce ironie!) si este, in adancul lui, povestea unui om invins de sine insusi. … Despre ce vorbeam? A, da…

Locul 6 (egalitate) – Kiss Kiss Bang Bang, regia Shane Black (2005) si In Bruges, regia Martin McDonagh (2008)

Aha, doua filme unde dialog tinde la perfectiune. Sunt atat de savuroase discutiile dintre personaje, incat puteti foarte bine sa le ascultati ca la radio (asta daca nu vreti sa vedeti cat de frumos este Bruges… LA, mai putin ). In plus, ofera actiune pentru cele mai fine gusturi si drama care sa va lase cate o lacrima pe fiecare obraz. Dar tot dialogul e rege, you inanimate fucking objects!

Locul 5 – Eternal Sunshine of the Spotless Mind, regia Michel Gondry (2004)

Cat de des ati mai vazut iubirea deconstruita? Povestea de dragoste postmodernista (sau povestea postmodernista de dragoste?) a lui Gondry poate fi descrisa cu o suma de adjective: dulce, pura, amara, impura, chiuveta, tren, [nu-mi aduc aminte], ura, uitare, [nu-mi aduc aminte], intoarcere, regasire, prabusire, [astea nu sunt toate adjective], stralucitoare, recursiva, aiurea. O confesiune: una din cele mai mari temeri ale mele este sa-mi pierd amintirile. (Si totusi, filmul asta nu e horror pentru mine, in caz ca va intrebati.) PS Mai stiti in clasa a noua cand profa de romana ne-a pus sa facem rezumatul unui film de dragoste? Ghiciti ce film a ales subsemnatul. Indiciun: asta.

Locul 4 – Brick, regia Rian Johnson (2005)

Posibil ca asta sa fie filmul despre care ati auzit cel mai putin. E un film noir modern (intr-un fel, postmodern), care se muta din intunericul oraselor pacatoase interbelice in lumina liceelor de suburbie din California. “Ah, un fel de Veronica Mars, nu?” Nu. Au in comun personajele adolescente si umorul fara menajamente, insa Brick este un film noir pur, mai serios, mai sinistru si, pe alocuri, mai comic decat serialul mai sus mentionat.

Locul 3 – A Serious Man, regia fratii Coen (2009)

V-am impartasit impresiile mele cu alta ocazie. E singurul film pe care l-am vazut de doua ori la cinema – si tot nu m-am saturat.

Locul 2 – Mulholland Dr., regia David Lynch (2001)

Ati visat vreodata? Sunt sigur ca da. Stiti, deci, ca visul are o logica aparte: analizat in lumina zilei, nu pare a avea niciun sens si va da dureri de cap in incercarea de a-l interpreta. Dar atunci cand esti prin in interiorul unui vis, TOTUL are sens, TOTUL e firesc, TOTUL vine din sufletul tau. Mulholland Dr. este simularea perfecta a logicii visului, o imagine atat de apropiata de reverie incat trebuie privit nu ca un film, ci ca un vis – si atunci, totul va capata sens. PS O scena din film, desi aparent simpla, chiar banala, este scena cea mai infricosatoare pe care am vazut-o vreodata, pentru ca iti da genul de spaima care iti inclesteaza gura sa nu poti tipa, iti ridica parul de pe maini si iti trimite pe sira spinarii cea mai rece adiere pe care o poti simti fara sa ingheti fizic.

Locul 1 – Children of Men, regia Alfonso Cuaron (2006)

Este sinteza a tot ce inseamna inceputul de secoul XXI – zeitgeistul vremurilor noastre, daca imi permiteti. Este un portret al unei lumi fara speranta, fara dorinte si fara putere. Este un film incredibil regizat, cu scene lungi, fara nicio taietura de montaj, care te tin cu sufletul la gura (scuzati cliseul), dar si cu detalii uimitor de fine, dispersate prin film, spunand povestea din spatele povestii (un pulover murdar cu “London 2012″ spune mai multe decat o intreaga naratiune facuta de un personaj). Ador acest film si nu ma pot opri din laude si recomandari, asa ca apas pe publish acum ca sa va scap de zeci de pagini de text.

Km 68: OTP

pfai, ce drum lung si obositor… dar a meritat pentru zapada din Targoviste.

Cand am coborat din masina, am strigat in gura mare (la ora 2 noaptea):  “VREAU SA FAC PIPI PE PRESEDINTE!”

Privind fetele inspaimantate (in mod previzibil) ale parintilor, am adaugat: “BINE, SI CACA!”

Asa sunt eu, imatur.

Si adormit, asa ca restul… maine.

PS Mai am de scris maine si un eseu

Km 67: LHR

Cu un picior in camera si unul afara (nu literalmente, ca nu sunt Mircea Badea), ma pregatesc de… inapoi.

Inapoi.

Bla, mi-e somn.

Ne vedem intr-o tara mai murdara!

Km 66: Best. Lecture. Ever.

Nu prea scriu despre cursuri, pentru ca sunt sigur ca nu doriti sa impartasiti experientele mele academice – doar sunteti deja ocupati cu ale voastre.

Vreau insa sa postez notitele de la cursul de Origins of Computer Science de astazi (ultimul curs la materia asta, de altfel, pentru ca mai avem doar niste prezentari dupa vacanta) pentru ca a fost fara indoiala cel mai antrenant, uimitor si vesel curs la care am asistat in (pana acum) scurta-mi viata de student. Behold:

Niste precizari necesare. Proful, care ne preda pentru prima oara si in general se face cam rar vazut pe la Universitate, are putin peste 40 de ani. Azi a venit imbracat cu o camasa de vara colorata, hawaiiana, dar cu maneci lungi; avea cercei (trei la numar) in urechea stanga, nu si in cea dreapta. A topait mare parte din ora si, desi a prezentat informatia cu o viteza extraordinara, abia daca i-au ajuns vreo 65 de minute din cele 50 cate avea ora.

Ah, si… stiu ca scriu urat!

Km 65: Dizident in exil

Pot sa fac si eu o dedicatie cum se dau la iEtnoTeVe? Ca pesemne postul ala i-a adus lui Base victoria.

Deci, sa fie de la mine pentru Fratele cel Mare Presedintele Etern Traian Basescu.

Da, i-am dedicat o piesa care ii sugereaza sa arda in iad. Piesa a fost scrisa despre Bush Jr., dar mi se pare potrivita.

Km 64: Hei, Romania, stii ceva?

Du-te dracului! Stai asa, de fapt, oricum ti-ai ales singura sa faci asta cand l-ai ales pe Basescu.

Oricum, iti meriti soarta.

Stiu ca abia s-au dat primele partiale, dar am un presentiment foarte prost.

Km 63: Prea obosit…

… sa scriu ceva sau sa prelcurez poze. Maine, va rog.

They were out of pigs.

Nu e la scara, si e facuta dupa memorie.

Km 62: LDN

Astazi, drumurile ma poarta de la o ora matinala spre Londra – pentru vot, si pentru altele.

Despre vot, sa fie clar ultima oara: am sa il votez pe Geoana, pentru ca… Basescu. Credeti-ma ca imi calc pe suflet ca sa fac asta, dar altceva nu pot sa fac.

Drept pocainta, va ofer un cantec pe care il tin drag de vreo zece ani incoace: